După incendiul de la Spitalul Județean de Urgență Neamț, au fost efectuate verificări în secțiile ATI ale spitalelor din țara noastră. Astăzi, IGSU a dat publicității rezultatele acestor controale.
Paturile din clădirea secţiei de boli infecţioase, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în care sunt internaţi pacienţi cu suspiciune de COVID-19, au fost conectate la instalaţia de oxigen a unității medicale.
Un incendiu a izbucnit la secția de ATI a Clinicii Medicală III din Târgu-Mureș, anunță Mediafax.
Anul acesta, Congresul Societăţii Române de Anestezie și Terapie Intensivă, ajuns la a 46-a ediţie, s-a numit v-SRATI, fiind derulat în spaţiul virtual, dar nu a făcut rabat de la nivelul înalt știinţific al prezentărilor.
Preşedintele Consiliului Județean Neamţ, Ionel Arsene, a anunțat ieri că s-a întâlnit cu membrii Asociației „Dăruiește Viață“.
Tragedia de la SJU Piatra Neamţ scoate încă o dată în evidenţă nevoia de a ne desprinde de tiparele vechi de zeci de ani, de tirania scurt-circuitului aducător de moarte și de suferinţe fără seamăn.
Președintele României a declarat miercuri, după o ședință cu specialiștii din Sănătate, că au fost identificate problemele legate de aparatura din spitale și au fost propuse mai multe soluții.
DSU anunță că pacienţii cu COVID-19 trataţi în unitatea mobilă de terapie intensivă, amplasată în curtea Spitalului Municipal Timişoara, au fost mutaţi în deplină siguranţă, după ce ventilatoarele au încetat să mai funcţioneze.
MedLife a anunțat că pune la dispoziția Ministerului Sănătății, în calitate de unitate suport COVID-19, spitalul MedLife Genesys din Arad.
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a anunțat ieri că s-a luat o măsură pentru a scuti familiile persoanelor decedate în urma incendiului de la ATI de costurile serviciilor medicale.
Direcția de Sănătate Publică Neamţ a anunțat că secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost reconfigurată în ziua incendiului, fără a fi solicitat aviz.
Cinci aparate de ventilație mecanică pentru pacienții cu dificultăți majore în respirație au ajuns astăzi la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie anunță că pacienții cu COVID-19 vor continua să fie ajutați de medicii lor de familie, cu sau fără contractul pe care guvernul încearcă să îl impună cabinetelor.
Ministerul Apărării Naţionale a luat o serie de măsuri suplimentare pentru sprijinirea sistemului medical național.
Medicul Dan Crainic, director medical la Spitalului Județean de Urgențe Alba, este al doilea cadru medical care în ultimele două săptămâni a făcut infarct la serviciu în acest spital. De epuizare.
Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara a crescut capacitatea de internare a pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus.
Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad au anunțat că o asistentă de la Secția Clinică Ortopedie, infectată cu noul coronavirus, a murit marți seara.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, l-a informat pe premierul Ludovic Orban că la nivelul Bucureștiului au fost identificate și urmează să primească autorizații de la DSP 102 paturi de terapie intensivă. Două spitale, Colentina și Malaxa, devin în integralitate spitale de suport COVID-19, a spus Nelu Tătaru în timpul ședinței de Guvern de joi, 22 octombrie.
Proiectul Don't Take Them For Granted a fost lansat luna aceasta în spațiul public din Capitală. Am discutat despre acest video-manifest cu artistul Cristian Movilă, unul dintre realizatorii lui.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe